Jurnal de călătorie America #18: Cel mai fierbinte loc de pe Pământ

E timpul să părăsesc Las Vegas-ul și, de fapt, nu mă deranjează deloc. Se întâmplă atât de multe în jurul tău: mașini, mulțimi, muzică, lumini, hoteluri enorme și tot felul de spectacole. Poate că trecerea de la parcurile naționale relativ liniștite la Orașul Păcatelor a fost puțin cam prea multă. Cu toate acestea, Las Vegas este un oraș pe care trebuie absolut să-l vezi măcar o dată în viață și mă bucur că am avut această experiență.

Ideea era să vizităm Parcul Național Yosemite, dar din cauza incendiilor de pădure am decis să nu facem asta.

Excursia noastră planificată dinainte se încheie astăzi, deoarece am vrut să fim flexibili în ultimele zile. De fapt, am vrut să vizităm Parcul Național Yosemite, dar din cauza incendiilor severe, ni s-a recomandat să nu facem asta. Așa că am decis să sărim complet peste acel parc și să ne concentrăm pe Parcul Național Sequoia. Dar, din moment ce oricum eram în zonă, am vrut să vizităm mai întâi Parcul Național Death Valley. După micul dejun, ne-am împachetat lucrurile și ne-am pregătit pentru următoarea noastră destinație.

Imediat ce părăsim Las Vegas-ul, peisajul se schimbă imediat și nu vedem nimic altceva decât câmpii sterpe, unde abia cresc copaci sau plante. Aici, există doar stânci și nisip și aproape nicio viață de văzut. Ce schimbare dramatică față de capitala jocurilor de noroc și ne bucurăm de liniștea din jurul nostru. Părăsim Nevada și ajungem în California.

Valea Morții este situată parțial în Nevada, dar în mare parte în California. Face parte din Deșertul Mojave și este cel mai fierbinte, mai uscat și mai jos loc din toată America de Nord. E greu de imaginat, dar această zonă a fost odată sub apă. Există chiar povești despre ghețari în această regiune. Sierra Nevada nu mai putea furniza lacurilor apă topită, permițând concentrarea sării și mineralelor. Lacurile au secat, iar vulcanii și munții s-au format. Ceea ce a rămas este regiunea uscată și fierbinte pe care o cunoaștem astăzi.

Am plecat din Las Vegas purtând pantaloni lungi, dar a devenit repede clar că îi puteam schimba cu ușurință cu pantaloni scurți. Deși nu eram în cea mai caldă perioadă a anului, mercurul creștea rapid. Oricine vizitează Valea Morții în timpul vremii mai calde ar trebui să se pregătească bine. Aducă multă apă, aplică cremă de protecție solară și poartă o pălărie. Temperaturile pot ajunge la aproximativ 45 de grade Celsius aici în iulie și august. În iulie 1913, s-a înregistrat chiar și o temperatură de 56,7 grade Celsius. Deoarece părți mari ale văii sunt la 85 de metri sub nivelul mării, iar munții blochează norii, există puțină umbră sau ploaie în această zonă. Nu subestimați aceste condiții!

În iulie 1913, în Parcul Național Death Valley a fost înregistrată o temperatură de 56,7 grade Celsius.

Pentru că nu ne pregătiserăm pentru Valea Morții, am mers mai întâi cu mașina la Centrul de Vizitatori pentru a ne înregistra și a aduna informații. Valea Morții este o zonă vastă, cu câteva locuri interesante. Cu toate acestea, am putut petrece doar o zi în parc, deoarece am vrut să stăm cât mai aproape de Parcul Național Sequoia în seara asta. Asta a însemnat că a trebuit să stabilim cu atenție ce vrem să vedem și să facem. Am decis să vizităm diverse obiective turistice astăzi, în loc să mergem într-o drumeție.

Mai întâi, vom merge cu mașina la Zabriskie Point, nu departe de Centrul pentru Vizitatori. Aici veți găsi un punct de belvedere cu vedere la un peisaj deșertic de altă lume, cu roci frumos formate. Cu greu v-ați aștepta, dar această zonă a fost modelată de apă. Nu plouă foarte des în Valea Morții, dar când plouă, aversele sunt adesea destul de abundente. O cantitate mare de apă trebuie drenată într-un timp scurt, creând râpe adânci în roca moale.

N-ai spune asta, dar peisajul bizar de la Zabriskie Point a fost creat de apa de ploaie.

Continuăm spre sud pe Badwater Road și ne oprim la Devil's Golf Course. Și acesta este un peisaj cu adevărat impresionant. Este vast și lipsit de vegetație. Suprafața seamănă cu roca vulcanică, cu tot felul de goluri, de unde și numele de „Devil's Golf Course”. Mersul pe jos în această zonă este destul de dificil, deoarece suprafața este ascuțită și foarte neuniformă. Dacă stai liniștit o clipă și asculți cu atenție, poți auzi tot felul de pocnete. Aceste sunete sunt cauzate de milioane de cristale de sare care explodează din cauza căldurii. Acest loc ne impresionează profund; pare atât de ireal, dar, în același timp, este uimitor ce poate crea natura însăși.

Câțiva kilometri mai departe, ajungem la Badwater. Aceasta este cea mai bună zonă pentru a admira salinele. Din parcare, mergem de-a lungul pasarelelor construite aici. În curând, vedem un indicator care indică faptul că ne aflăm la 85,5 metri sub nivelul mării. Pe stâncile din spatele parcării, se poate vedea unde se află punctul zero. Trebuie să te uiți cu atenție, însă, deoarece este un indicator destul de discret.

Continuăm să mergem pe saline și vedem rapid potențialul turismului de masă. Salinele sunt destul de murdare și uzate. Este un contrast puternic cu salinele Salar de Uyuni din Bolivia, pe care le-am vizitat acum un an. Avem opțiunea de a merge pe jos o distanță destul de lungă până pe saline, dar ne întoarcem pentru a putea vizita alte locații.

Din Badwater, ne întoarcem cu mașina spre Centrul de Vizitatori. La jumătatea drumului, o luăm pe Artists Drive, un traseu uimitor prin peisajul stâncos. Traseul este o stradă cu sens unic, cu câteva curbe strânse și schimbări de altitudine. Nu putem conduce foarte repede, dar este perfect în regulă. Ne bucurăm de împrejurimile frumoase. Stâncile au o varietate de culori, cele mai izbitoare fiind la Artists Palette. Aici, puteți vedea clar nuanțele de roz, verde, violet, maro și negru. Aceasta este dovada supremă a enormei activități vulcanice din Valea Morții. Bineînțeles, ne oprim la acest fenomen natural bizar pentru a-l privi mai atent. În ciuda soarelui strălucitor, putem vedea clar culorile, dar acestea sunt cele mai frumoase la răsărit și apus.

Trebuie să părăsim parcul pe partea de vest, așa că trebuie să pornim destul de repede pentru a evita să conducem pe întuneric. Când vedem dunele de nisip Mesquite Flat în dreapta noastră, ne hotărâm să aruncăm o privire. Există mai multe dune de nisip în Parcul Național Death Valley, dar acestea sunt cele mai ușor de accesat. Nisipul provine din Munții Cottonwood și este cuibărit între ei. Deși nu există trasee, totuși ne putem plimba pe aici. Urcăm pe câteva dune de nisip și ne așezăm puțin pentru a ne relaxa. Soarele creează un spectacol magnific de culori și umbre. Este o priveliște fantastică. Cu nisipul între degetele de la picioare, facem niște fotografii frumoase și ne întoarcem la mașină.

Apusul de soare creează un spectacol fantastic de culori și umbre la dunele de nisip Mesquite Flat.

Acum că soarele apune încet, trebuie neapărat să pornim. Suntem în mijlocul unui deșert vast și mai avem un drum lung de parcurs până în orașul Ridgecrest. Se face repede întuneric complet și devine dificil să vedem drumul clar. Drumul este neasfaltat, necesitând o concentrare maximă. Imaginează-ți că faci pană sau ai altă problemă cu mașina ta chiar acum. Ar trebui să ai noroc să vezi pe cineva trecând cu mașina, deoarece drumul este destul de liniștit.

Din fericire, ieșim din deșert în câteva ore și intrăm în civilizație. Trecem pe lângă fabrici bizare și cartiere complet întunecate și stranii. Se pare că Ridgecrest este cunoscut în principal pentru depozitul de arme de la China Lake. În această zonă pustie, aproape toate armele Forțelor Aeriene au fost testate în ultimele decenii. O zonă destul de importantă pentru americani, așadar. Nu prea vedem din ea, totuși. E târziu când ajungem la Ridgecrest și nu găsim niciun supermarket. Din fericire, McDonald's oferă o soluție. Ei bine, suntem în America acum, așa că hai să mâncăm niște fast-food pentru o dată.

După burgeri mergem la hotel, ne cazăm, ne uităm la un episod din The Walking Dead și ne culcăm.